Romanian Psychological Testing Services
Despre noi arrow Tarife  
Miercuri, 13 Noiembrie 2024
Informaţii
Despre noi
Contact
Cum comand?
Tarife
Licenţiere
Parteneri
Politica de confidențialitate
Ultimele noutăţi
Abonare la noutăţi

Introduceţi datele dvs. şi veţi fi automat informat prin email atunci cand apare o noutate pe site-ul nostru.

Nume
E-mail
Abonare
Dezabonare

Tipăreşte
PSIHOTERAPIE COGNITIVĂ – FUNDAMENTE ŞI PERSPECTIVE

Autor: Judith S. Beck
Traducere autorizată din limba engleză
Traducerea din limba engleză: Elena Crăciunescu şi Teodora Rohian
Număr de pagini: 366
Anul publicării: 2010
Preţ: 75 RON (cu TVA inclus)

Descriere

„Care este scopul acestei cărţi?” este o întrebare firească pusă de cititorul oricărui manual de psihoterapie şi care trebuie adresată în această porţiune. Pentru a răspunde la această întrebare persoanelor care citesc cartea scrisă de Dr. Judith Beck: Psihoterapie cognitivă: fundamente şi perspective trebuie să duc cititorul înapoi în timp, în primele zile ale terapiei cognitive şi ale dezvoltării sale încă de atunci.
Prima dată când am început să tratez pacienţii cu o gamă de proceduri terapeutice pe care ulterior le-am numit psihoterapie cognitivă, nu ştiam unde mă va duce această abordare, care s-a distanţat atât de mult de formarea mea psihanalitică. Pe baza observaţiilor clinice şi a unor studii clinice sistematice şi experimente am speculat că la baza sindroamelor psihiatrice cum sunt depresia şi anxietatea stă o distorsiune cognitivă. Această distorsiune s-a reflectat într-o biasare sistematică în privinţa modului în care pacienţii îşi interpretau experienţele particulare. Prin indicarea acestor interpretări biasate şi prin propunerea unor alternative, adică a unor explicaţii mai plauzibile am descoperit că aş putea produce o ameliorare aproape imediată a simptomelor. Faptul că i-am învăţat pe pacienţi aceste abilităţi cognitive a ajutat la menţinerea ameliorării. Această focalizare asupra problemelor aici-şi-acum s-a dovedit a produce o ameliorare aproape completă a simptomelor, în 10 până la 14 săptămâni. Studiile clinice controlate ulterioare realizate de grupul meu şi de alţi clinicieni/cercetători au susţinut eficacitatea acestei abordări în cazul tulburărilor de anxietate, tulburărilor depresive şi tulburării de panică.
Până la mijlocul anilor ’80 puteam să afirm că terapia cognitivă a obţinut statusul de „Sistem de Psihoterapie.” Acesta consta din: (1) o teorie a personalităţii şi psihopatologiei cu rezultate empirice solide, care să-i susţină postulatele de bază; (2) un model al psihoterapiei, cu seturi de principii şi strategii care s-au unit cu teoria psihopatologiei; şi (3) rezultate empirice solide bazate pe studii clinice de eficienţă care susţin eficacitatea acestei abordări.
Încă de la primele mele lucrări în domeniu, o nouă generaţie de terapeuţi/cercetători/profesori a condus cercetări fundamentale asupra modelului conceptual al psihopatologiei şi a aplicat terapia cognitivă unui spectru larg de tulburări psihice. Cercetările sistematice explorează dimensiunile cognitive fundamentale ale personalităţii şi tulburărilor psihice, procesarea idiosincratică şi reamintirea informaţiilor în aceste tulburări şi relaţia dintre stres şi vulnerabilitate.
Aplicaţiile terapiei cognitive la o multitudine de tulburări psihice şi medicale s-au extins mult dincolo de ceea ce mi-aş fi putut imagina atunci când am tratat primele câteva cazuri de depresie şi anxietate cu ajutorul terapiei cognitive. Pe baza studiilor clinice de eficienţă, cercetătorii din toată lumea, dar mai ales din Statele Unite au confirmat faptul că terapia cognitivă este eficace pentru diverse tulburări, precum tulburarea de stres posttraumatic, tulburarea obsesiv-compulsivă, diferite tipuri de fobii şi tulburări alimentare. Terapia cognitivă a fost adesea utilă în combinaţie cu tratamentul medicamentos, în tratamentul tulburării bipolare şi al schizofreniei. De asemenea, acest tip de terapie s-a dovedit a fi utilă într-o largă varietate de tulburări medicale cronice, precum dureri lombare, colită, hipertensiune arterială şi sindromul de oboseală cronică.
Cu un astfel de amestec eterogen de aplicaţii ale terapiei cognitive, cum poate un terapeut cu aspiraţii înalte în paradigma cognitivă să înceapă să înveţe fundamentele şi aspectele de profunzime ale acestei abordări? Parafrazând din Alice în Ţara Minunilor, „Să înceapă cu începutul.” Acest lucru ne face să revenim la întrebarea de la începutul acestei secţiuni. Scopul acestei cărţi scrisă de Dr. Judith Beck, un terapeut care face parte din noua generaţie a terapeuţilor din paradigma cognitivă (şi care, ca adolescentă, a fost una dintre primele persoane care m-a ascultat expunându-mi noua teorie) este să ofere o bază fundamentală solidă pentru practica terapiei cognitive. În ciuda gamei formidabile de aplicaţii diverse ale terapiei cognitive, toate sunt bazate pe principiile fundamentale subliniate în acest volum. Alte cărţi (dintre care unele au fost scrise de mine) au orientat terapeutul prin labirintul fiecărei tulburări specifice. Cred că acest volum le va lua locul, ca text fundamental pentru terapeuţii din pardigma cognitivă. Chiar şi terapeuţii cu experienţă ar trebui să găsească această carte ca fiind destul de utilă pentru îmbunătăţirea abilităţilor de conceptualizare, extinderea repertoriului de tehnici terapeutice, planificarea unui tratament mai eficient şi soluţionarea dificultăţilor survenite în terapie.
Desigur, nici o carte nu poate înlocui perioada de formare în terapia cognitivă. Însă acesta este un volum important şi poate fi completat cu activitatea de formare, disponibilă prin intermediul terapeuţilor formaţi în paradigma cognitivă (Anexa D).
Dr. Judith Beck este eminent calificată pentru a oferi acest ghid de terapie cognitivă. În ultimii ani ea a organizat workshop-uri şi conferinţe şi a ţinut discursuri pe această temă, a supervizat numeroşi terapeuţi novici şi cu experienţă în această formă de terapie, a contribuit la dezvoltarea protocoalelor de tratament pentru diferite tulburări şi a participat activ în activităţi de cercetare pe tema terapiei cognitive. Având o asemenea experinţă, ea a scris o carte cu un arsenal bogat de informaţii, ce pot fi aplicate în acest tip de terapie.
Practicarea terapiei cognitive nu este uşoară. De exemplu, am observat o serie de participanţi la studiile clinice controlate care pot interveni asupra „gândurilor automate” fără să înţeleagă cu adevărat perspectiva pacienţilor asupra lumii lor personale sau fără să înţeleagă principiile „empirismului colaborativ”. Scopul acestei cărţi scrisă de Dr. Judith Beck este de a educa, de a învăţa şi de a forma atât terapeuţii novici, cât şi pe cei cu experienţă în terapia cognitivă, ea reuşind admirabil în această misiune.

AARON T. BECK, M.D.

Cuprins

Capitolul 1. Introducere
Capitolul 2. Conceptualizarea cognitivă
Capitolul 3. Structura primei şedinţe terapeutice
Capitolul 4. Şedinţa a doua şi următoarele: structură şi format
Capitolul 5. Probleme survenite în structurarea şedinţei de terapie
Capitolul 6. Identificarea gândurilor automate
Capitolul 7. Identificarea emoţiilor
Capitolul 8. Evaluarea gândurilor automate
Capitolul 9. Răspunsul la gândurile automate
Capitolul 10. Identificarea şi modificarea credinţelor intermediare
Capitolul 11. Credinţele centrale
Capitolul 12. Tehnici cognitive şi comportamentale adiţionale
Capitolul 13. Imageria dirijată
Capitolul 14. Temele de casă
Capitolul 15. Încheierea terapiei şi prevenirea recăderilor
Capitolul 16. Planificarea tratamentului
Capitolul 17. Probleme apărute în terapie
Capitolul 18. Formarea ca terapeut în psihoterapia cognitivă

Anexa A. Fişa de lucru a sumarizării cazului
Anexa B. Cărţi de psihoterapie cognitivă recomandate pentru terapeuţi
Anexa C. Cărţi de psihoterapie cognitivă recomandate pacienţilor (şi terapeuţilor)
Anexa D. Resurse pentru psihoterapie cognitivă
Anexa E. Resurse pentru psihoterapia cognitivă în Romania
Bibliografie
Index